Psihoterapia de familie
Psihoterapia de familie a fost folosita formal incepand cu anii 50 si multitudinea de abordari
aparute si dezvoltate ulterior arata cat de necesara era o astfel de perspectiva in domeniul
sanatatii mentale si a psihoterapiei.
Mult timp familia fusese tinuta in afara camerei de consultatii, considerandu-se ca influenta ei este
exclusiv nociva asupra pacientului identificat. Specialistii incercau sa il protejeze pe acesta in fata
propriei familii si considerau ca timpul petrecut separat il va ajuta sa le poata tine apoi piept. Mult
timp dupa aceea s-a observat ca de indata ce pacientul identificat se intorcea in familia sa de origine
simptomatologia revenea, ceea ce a condus la nevoia de a include familia direct in demersul
terapeutic. Acelea au fost primele sedinte de terapie de familie, iar cei care au participat la ele, de
ambele parti, au simtit beneficiile.
In prezent in domeniul psihoterapiei de familie exista o multitudine de abordari si tehnici specifice de
lucru si de interventie asupra familiei.
Aproape orice simptomatologie este abordabila prin psihoterapie de familie, iar specialisti din toate
domeniile protectiei sociale a copilului si familiei incep sa se specializeze in aceasta forma de
psihoterapie.
Psihoterapia de cuplu a cunoscut si ea o dezvoltare similara, incepand cu ideea de a tine partenerii
separati, in demersuri terapeutice individuale, pentru a ii ajuta sa verbalizeze, exploreze si intervina
asupra propriilor trairi si comportamente fara a se afla in prezenta celuilalt partener. A continuat cu
nevoia de a ii aduce pe ambii parteneri in sedinte comune, considerandu-se ca imbunatatirea vietii
de cuplu se poate face cel mai eficient prin participarea ambilor parteneri intr-un proces terapeutic
comun, in care schimbarea pentru cuplu poate sa apara nu numai in afara sedintelor terapeutice, dar
chiar si in interiorul acestora.