Centrul de Formare si Terapie pentru Copil, Cuplu si Familie
Organizeaza workshop-ul:
Descâlcirea traumei, împletirea rezilienței.
Abordări ludice cu copiii, familiile și rețelele lor de sprijin
Formator: Sabine Vermeire
București, 9 și 10 Mai 2025
Anunțăm cu mare bucurie organizarea workshop-ului “Descâlcirea traumei, împletirea rezilienței. Abordări ludice cu copiii, familiile și rețelele lor de
sprijin”, susținut de Sabine Vermeire, formator sistemic și narativ.
În contexte terapeutice legate de traumă și adversitate poate fi dificil să vorbim direct cu copiii, tinerii sau familiile acestora despre experiențe dureroase
sau traumatizante, emoții copleșitoare sau acțiuni problematice. Ca terapeuți, invităm copiii, tinerii, familiile și rețelele lor de sprijin să contribuie în moduri
ludice la descâlcirea tentaculelor traumei și la (re)descoperirea sentimentului de apartenență, coerență și de parte a unei comunități. Împreună căutăm în
colțuri neașteptate locuri sigure pentru a construi o „echipă de sprijin și solidaritate”. Descoperind o multitudine de povești, mai degrabă decât să fim prinși
într-o poveste dominantă despre traumă sau pierdere, co-creăm alinare și rețele de reziliență. Dezvoltăm povești mai coerente și un sentiment de
continuitate care împletesc în structura vieții experiențele și poveștile despre adversități. Pas cu pas, promovăm procesele de reziliență în cercuri mai largi.
Tematica workshop-ului:
• Dificultățile și experiențele traumatizante care par să se activeze constant, “aici și acum”, și răspunsurile posibile la acestea; importanța de a nu repeta
răspunsurile anterioare; reflecția asupra poziției colaborative, etice în interiorul procesului terapeutic.
• Crearea contextului sigur și dezvoltarea unei echipe de suport și solidaritate.
• Poziția “pe malul râului ” – importanța numirii, împărtășirii și explorării dificultăților din această poziție.
• Dezvoltarea unei perspective sistemice și narative asupra traumei și efectelor acesteia în viața copiilor, adolescenților și a familiilor acestora.
• Dificultățile de a vorbi, ezitările și păstrarea tăcerii în aceste contexte.
• Legătura dintre problemele comportamentale, emoționale sau fizice din prezent și experiențele traumatizante: descâlcirea, contextualizarea și
externalizarea acestor dificultăți.
• Importanța ,,împărtășirii sociale a emoțiilor și experiențelor”, prin crearea unui limbaj comun.
• Descâlcirea experiențelor traumatizante și a procesului de creare a semnificațiilor, lucrul cu impactul și efectul traumei, răspunsurile, cunoștințele și
abilitățile dobândite; detectarea și aducerea în prim plan a răspunsurilor familiei și ale membrilor comunității la experiențele traumatizante și la dezvăluirea
efectelor lor dureroase.
• Distincția dintre “aici și acum” și “acolo și atunci” în lucrul cu clienții, lucrul orientat spre crearea noilor semnificații.
• Examinarea, în conversații cu unul sau cu mai mulți membri ai familiei, a temelor legate de vină, rușine, responsabilitate, precum și a celor legate de
încredere și siguranță.
• Modalități de a merge mai departe; reconectarea cu persoanele semnificative și cu mediul exterior, promovând un sentiment de apartenență. Mutarea de
la dansurile și dinamicile relaționale nefolositoare la schimburi relaționale constructive, sigure.• Tema iertării: regretul, căința, scuzarea, împuternicirea și
restaurarea sunt examinate, iar limitele lor sunt explorate; încurajarea sentimentului de coerență prin tehnici creative și ludice și co-crearea poveștilor
multiple, bogate.
• Interviul biografic, lucrul cu cronologiile și documentarea. Pozițiile de martor exterior și de martor cu compasiune - cunoașterea experiențială și acțiunea
socială pot avea loc.
Aceste tematici vor fi demonstrate și practicate prin intermediul exercițiilor, a jocurilor de rol și a ilustrațiilor video.
Prezentare Sabine Vermeire
Sabine Vermeire este formator narativ și sistemic, psihoterapeut, supervizor, membru asociat al Institutului de Terapie Narativă (Marea Britanie) și al
Facultății Naționale și Internaționale a Dulwich Center, Australia. În cadrul Interactie-Academie (centru de formare și terapie sistemică din Antwerp, Belgia)
predă cursul anual „Terapia narativă și munca comunitară”, care face parte din programul postuniversitar „Consiliere în familie”.
Sabine Vermeire profesează ca psihoterapeut și formator în terapia sistemică, narativă și colaborativă în cadrul Interactie-Academie. Are o experiență
bogată în lucrul cu copiii, tinerii și familiile acestora în contexte provocatoare, cum ar fi: probleme de atașament, violență, abuz, probleme psihiatrice,
traumă. De mai bine de 30 de ani este implicată în mai multe proiecte de îngrijire a tinerilor și parcurge călătorii terapeutice cu copiii, tinerii și familiile
acestora. Sabine părăsește căile bătătorite, folosind moduri de lucru jucăușe și creative, atunci când vorbitul devine dificil.
A format profesioniști în domeniul traumei din Europa (UK, Danemarca, Polonia, Țările de Jos, Republica Cehă, Spania, Irlanda, România, Turcia etc.),
Australia, America de Nord (SUA), Africa (Rwanda), Asia (Hong Kong, Singapore). Sabine este autoarea cărții Unravelling trauma and weaving resilience.
Playful collaborations with children, families and their networks – o carte inovatoare, care detaliază în ce mod clinicienii pot implica copiii, familiile și rețelele
acestora în relații colaborative și creative pentru a genera schimbarea în contextul traumei și violenței. ”O carte frumoasă, scrisă de un psihoterapeut de
familie excepțional, care lucrează cu copii care și-au trăit viețile în povești de traumă, violență, neglijare. Focusul terapeutic al lui Sabine este pe modalități
de a găsi conectare și de a pleca în călătorii de descoperire și vindecare. ” (Peter Rober, PH. D, psiholog clinician, psihoterapeut de familie și formator în
terapie maritală și de familie, UPC KU Leuven).
”Ne plac poveștile inspiraționale și pline de speranță pe care Sabine Vermeire le împărtășește în această carte! Ea deschide ușa camerei sale de terapie
pentru a oferi ilustrații ale unor modalități creative de a însoți copiii și îngrijitorii acestora în fața unor circumstanțe extrem de dificile. Este evident că Sabine
își bazează aceste povești pe ani de experiență dobândită cu greu. Nu patologizează și nu își pierde niciodată speranța, iar de multe ori găsește modalități
de a aduce umorul și jocul în situații sfâșietoare.” (Jill Freedman (MSW) și Gene Combs (MD), autori ai cărții Narrative Therapy: The Social Construction of
Preferred Realities).Sabine a scris mai multe articole pe această temă - unele în colaborare cu copiii și familiile cu care lucrează, dintre care menționăm
articolul What if... I were a king? Playing with roles and positions in narrative conversations with children who have experienced trauma, 2017.
Pentru a viziona o secvență din prezentarea Sabinei la Conferința de Terapie Narativă și Lucru comunitar - Brighton 2017, puteți accesa linkul:
https://www.youtube.com/watch?v=S-EgBNofpu0
Despre participare și înscriere:
- Workshop-ul se desfășoară pe 9 și 10 mai 2025, între orele 09:30-16:30, în București.
- Workshop-ul se adresează psihoterapeuților, psihologilor, asistenților sociali, medicilor și altor profesioniști din domeniul sănătății mintale.
- Pentru participarea integrală la workshop se acordă 12 credite de către Colegiul Psihologilor din România, pentru specialitățile psihologie clinică și
psihoterapie.
- Cursul va fi susținut în limba engleză. Se asigură traducere.
- Locul de desfășurare al workshop-ului va fi anunțat ulterior.
Taxă de participare:
- până pe 17 martie 2025: 775 de lei (700 de lei pentru membrii și cursanții CFTCCF)
- până pe 8 mai 2025: 850 de lei (775 de lei pentru membrii și cursanții CFTCCF)
Taxa de participare nu se returnează. Puteți opta pentru participarea unei alte persoane în locul dvs., în condițiile anunțării prealabile a Centrului de
Formare și Terapie pentru Copil, Cuplu și Familie, însă nu mai târziu de 05.05.2025.
Pentru detalii suplimentare:
Telefon: 0733.617.201
Adresă de e-mail: centruldeformaresiterapie@yahoo.com
Pentru înscriere, vă rugăm să completați formularul din link-ul: http://www.psihoterapiedefamilie.ro/formular.htm
După trimiterea formularului veți primi un e-mail care va include şi detaliile referitoare la plată. Locul dvs. la eveniment este garantat în momentul efectuării
plății.
Modalități de plată:
- Transfer bancar: RO73BTRL04101205P23949XX, Banca Transilvania
Asociația Centrul de Formare și Terapie pentru Copil, Cuplu și Familie (CFTCCF) este o asociație profesională înființată în anul 2009. Membrii săi fondatori
sunt specializați în domeniul psihoterapiei de familie. Asociația CFTCCF este acreditată de către Colegiul Psihologilor din România ca furnizor de servicii
psihologice și formare profesională și este membră a Federației Române de Psihoterapie. De-a lungul ultimilor ani a format, prin programele sale de
formare complementară și continuă, sute de profesioniști din domeniul sănătății și a protecției sociale a copilului și a familiei.
Vă așteptăm cu drag!
Echipa CFTCCF